Educație și formare

1986

Am absolvit Liceul Elena Ghiba-Birta din Arad secţia de chimie – biologie, luând bacalaureatul cu nota generală de 9,70

1993

Am absolvit Facultatea de Medicină Generală din Timişoara cu media generală pe 6 ani de 9,54 şi nota 10 la examenul de diplomă

2002

Am absolvit cursurile Departamentului pentru pregătirea personalului didactic al Universităţii de Vest din Timişoara cu media 9,83.

2002

Curs de Chirurgie Laparoscopică în Clinica Chirurgicală condusă de Prof. Dr. Bordoş Doru din Timişoara

2005

Curs de Chirurgie Oncologică în Clinica D-lui Prof. Dr. Nicola Trăilă din Timişoara

2005

Stagiu la Clinica Chirurgicală a Universităţii din Heidelberg ( Germania) condusă de Prof. Dr. Markus Buchler şi Prof. Dr. Helmuth Friess

2008

Am obţinut titlul de Doctor în Științe Medicale cu teza „Corelaţiile dintre leziunile precanceroase şi cancerul gastric preinvaziv” la UMF Timişoara

2008

Curs de Proctologie în Clinica Proctomed Bucureşti , activând în Clinica Proctomed Arad în perioada 2008 – 2013

2010

Curs Internațional de Chirurgie Gastro-Intestinală ˶Challenges în Gastro-Intestinal Surgeryʺ oganizat de European Digestive Surgery la UMF Cluj –Napoca.

2011

Curs de Chirurgie Tiroidiană la UMF Timișoara

2012

Curs – tehnici de baza in Chirurgia Robotica, Timișoara

2012

Curs Internațional de Chirurgie Colo-rectală, ˶Colorectal Surgeryʺ, organizat de EFISDS, UMF Cluj-Napoca

2013

Curs de protecție radiologică, Arad